Copilărie dulce copilărie unde ai dispărut prin cotloanele timpului? Aș da orice să mai pot întoarce timpul și să mai fiu copil. Să mai pot alerga pe ulița copilăriei, să intru pe poartă și bunica să mă aștepte cu brânzoaice sau cu mâncărică de cartofi. De câțiva ani buni, mai exact de 15 ani, eu nu mai serbez 1 iunie, o serbez în avans sau după ce trece această zi. Bunica mea s-a stins din viață pe 1 iunie la ora 9 seara, iar eu nu am fost lângă ea, așa cum ea a fost lângă mine când eram mică. A murit în somn, se spune că doar oamenii blânzi și buni la suflet au parte de o moarte ușoară. Nu știu dacă așa o fi, însă știu că am avut cea mai bună, blândă și blajină bunică. A crescut 5 fete și s-a ingrijit de nepoți, îi eram dragi toți, dar cu mine și fratele meu a avut o legătură specială. Poate pentru că mergeam doar în vacanțe, iar când venea vremea să plecăm plângeam și noi plângeau și ei. Cât stăteam la țară ne făcea bunica de toate, pâinea la cuptorul de pământ era unică, poalele-n brâu erau divine, gogoșile pudrate cu zahăr le luam și le împărțeam cu copiii in drum. Bunicii materni au fost icoanele copilăriei mele, i-am adorat și aș fi dat orice să mai fi trăit. Momentele petrecute alături de ei, acum doar le mai visez cu ochii deschiși sau închiși .... nici măcar acasă nu mă pot duce unde am copilărit, căci casa s-a vândut. Da vânzarea casei a fost cel mai dureros lucru, pentru că nu am putut să o cumpăr, aș fi facut orice să o pot păstra dar nu a fost să fie. Dupa ce a murit si bunicul în 2009 câțiva ani nu am călcat la Galați, nu am putut efectiv nu suportam, nu mă împăcasem cu ideea că nu voi mai merge acasă la țară.
Pe bunica o găseam în poartă mereu, ne aștepta și o lăsăm în poartă cu ochii în lacrimi când plecam. Ea m-a învățat să mă rog, să mă închin, să-l port pe Dumnezeu în suflet și să cred în El. Dormeam cu ea în odăiță și mă mângâia pe păr și-mi spunea "fata lu' bunica fată frumoasă și ochioasă". Ultima oară când am fost acasă și era in viață, nu se simțea bine, iar la plecare ne-a îmbrățișat cu un așa dor și tristețe și ne-a spus: " Mamă voi plecați, dar eu nu știu dacă mai apuc primavara." I-am zis să stea liniștită că venim la vară în vacanță, a trecut de primăvară, însă pe 1 iunie seara am primit vestea. Prețuiți-vă bunicii, mai ales pe cei ce vă cresc și vă oferă tot ce au mai bun. Eu aș da orice să îi mai am aproape și să mă bucur de ei și să le aud vocea să le simt mângâierea.
Pe bunica o chema Maria, dar toți oamenii și toți copiii pe uliță îi spuneau "mama Măriuca " , pe fiica mea o cheamă Maria, în amintirea bunicii mele. Ea este Măriuca mea, când mă uit la fiica mea, o văd oarecum pe bunica. Are trăsături apropiate de ale bunicii mele, ochii, sprâncenele, dar cel mai mult are blândețea, căldura și dragostea. Singura mea alinare este că îi vizitez o data pe an, vara la cimitir, atunci plâng și mă răcoresc, și totodată mă încarc cu energie și putere.
Ei au fost pentru mine tot, și s-au dus, bunica s-a stins pe 1 iunie, bunicul pe 1 martie, pentru mine aceste zile sunt negre, triste.
La mulți ani vouă de pretutindeni de ziua copilului, pentru că în adâncul sufletului toți avem o părticică păstrată pentru copilărie. La mulți ani copiilor voștri, să fie sănătoși, bucuroși, voioși și duceți-i la bunici la țară să se bucure de ei și de viața la țară. Antonia abia așteaptă să vină vara să meargă la țară la Bârlad la părinții mei și la Galați la mătușile mele, surorile mamei. Nu le spune mătușa, nu folosim apelativul acesta, noi folosim " mama Aurica, mama Olga, mama Tudorița și mama Nela". Așa am fost crescuți, așa am crescut-o și pe Antonia, cu dragoste de sat, de vatra strămoșească, cu drag de tradiții.
La mulți ani vouă tuturor copiilor de 1Iunie!!! 🎉
