sursa siteul Answear
Merg mână în mână atât cu paltoanele cât și cu gențile de damă, pot întregi un look clasic și elegant, chiar șic. Paltoanele pentru mine sunt ceva aparte, ce definesc stilul unei femei. Paltoanele te pot purta cu gândul la stilul doamnelor din Franța sau al doamnelor din Anglia. Stiluri puternice, cochete dar totodată diferite, menite să pună în valoare silueta feminină. Gențile sunt acel accesoriu ce îți definesc și întregesc ținuta, te vor scoate din anonimat ... sau nu. Depinde de ce alegi și cum combini stilurile, texturile materialelor.
În piesele statement merită să faci o investiție bună, căci ele vor fi "le pièce de résistance", nu se vor demoda și vă vor scoate din acel con de umbră. Jeansii sunt un must have, și nu oricum ci cei cu talie înaltă și croială dreaptă. Acest tip de jeansi vin în ajutorul nostru căci subțiază silueta și alungesc picioarele.
În ultima vreme pot spune că am observat și trenduri hidoase, ca să nu le numesc altfel, printre ele se numără papucii cu blană. Doamne odioși papuci, ajunsesem să îi văd peste tot, în mall, pe stradă, puștoaice și chiar femei în adevăratul sens al cuvântului. Alt trend urât bocancii cu perle, nu se pupă cel puțin eu nu m-aș încălța. Perlele sunt sensuale, pure cu o ușoară notă de mister și seducție, pe când bocancul nu. Bocancul nu este o botină cu toc finuț, a nu se confunda.Privesc pe geam frunzele ruginii au acoperit trotuarele, observ domnisoarele, doamnele, adolescentele și mă gândesc la stilurile abordate. Unele abia descoperă ce le place, altele experimentează iar doamnele își poartă cu încredere stilul, iar acest lucru face diferența.
Eu mă redescopăr mereu, fac diverse combinații totul pentru a-mi avantaja silueta. Tu ce stil adopți, ce te reprezintă?
Acest articol este scris pentru competiția SuperBlog ediția de toamnă 2019.
Botinele de la Tamaris imi plac si mie mult, sunt simple si elegante . Cat despre genti eu una as cumpara intruna daca s-ar putea.Eu una prefer stilul clasic dar imi place si sa incerc lucruri noi
RăspundețiȘtergere