joi, 14 noiembrie 2019

Cheers to me, to a new me! Cheers to you ... stranger!

       Priveam pemiile Emmy 2018 și admiram vedetele, însă numai una o adoram, și aceea era Eva Longoria. Mereu carismatică, cu zâmbetul pe buze,  mereu adoptă un look elegant și proaspăt în același timp. Mă inspiră în mare parte, un atu ar fi că suntem brunete, așa că unele lookuri le adaptez pentru tenul meu. Un pic mai dificil este la capitolul ținute,  amândouă suntem minione, însă eu am forme rubensiene. Pentru cei ce nu știu această semnificație vă pot spune că această denumire vine de la pictorul Peter Paul Rubens, în viziunea lui femeia era cu forme pline de senzualitate și expresivitate, puternică dar și gingașă în același timp.

     Să revenim la feblețea mea, îmi place enorm cum se îmbracă și cum spuneam încerc să investesc în piese statement pentru a le putea purta în diverse combinații. Din păcate de cele mai multe ori unele piese costă enorm de mult, la modul că ar trebui să cheltui salariul plus economiile. Așa că uneori spun pas sau aștept o mega reducere și dau un mare buf cheltui până la ultimul leuț.
     O admir pe Eva și dincolo de tv, așa că atunci când am avut un eveniment în incinta Palatului Bragadiru am vrut o apariție glam, feminină și plină de senzualitate.




Mi-am dorit să arăt fantastic, asta poate pentru că încrederea în mine se pierduse ușor,  ușor atunci când el a ales să plece cu o altă tipă slabă,  pisicoasă și lipicioasă. Știam că trecuse mult timp de când nu-l mai văzusem,  însă bănuiam că va fi acolo. Așa că mi-am dorit o apariție care să atragă în sensul bun privirile.
    Mi-am dorit o rochie glam, elegantă și totodată feminină care să mă facă să mă simt frumoasă.



    Fiind toamnă bineînțeles am optat și pentru un palton de damă clasic într-o culoare nude pentru a-mi pune trăsăturile brunete în evidență.  Da o combinație perfectă cu care nu am dat greș,  piese statement ce vor trona în garderoba mea.
Într-adevăr am atras priviri de admirație,  am legat noi prietenii, și da am uimit persoane ce se așteptau să mă vadă chircită de suferință după el ...



Dacă eu am strălucit și am avut momentul meu, el ... ei bine el a apărut într-un costum ce îl avea de mult cumpărat cu mine, cu barba nerasă și la brațul ei. Ochii ni s-au întâlnit inevitabil, ai lui albaștri tulburi, ai mei căprui sclipitori. Pentru o secundă i-am susținut privirea apoi mi-am întors privirea la interlocutorul meu, un tip șarmant cu cuvintele la el și cu un zâmbet cald. Evenimentul a decurs minunat, iar seara la plecare așteptând taxiul aud o voce cunoscută:
_ Am fi putut fi împreună în această seară! Arăți superb !
_ Am fi putut, însă tu ai ales să pleci, iar eu am ales să merg mai departe! O seară bună... străine.

Ajunsă acasă mă uit în oglindă și mă felicit, într-adevăr o ținută pe măsura mea, a personalității mele. Sunt sigură că idolul meu Eva m-ar felicita pentru tăria de caracter, mai puțin pentru lacrimile ce-mi înțeapă ochii. Dar toate trec, ce nu te omoară,  te face mai puternic.


Acest articol este scris pentru competiția SuperBlog ediția de toamnă  2019.

Un comentariu:

  1. Într-adevăr Eva Longoria este minunată.Frumoasă, elegantă, slabă, cu un stil aparte, îmi place mult de ea.Femeia aia poate să pună și un sac pe ea și sigur ar arăta superb.

    RăspundețiȘtergere

Only to the moon and back !

    Cătă e o tipă mișto și ador să ies cu ea, iar ea adoră să se plimbe cu mine. Eu îi știu trăirile,  știu când e bucuroasă, când e tristă,...