Așa s-a întâmplat și în cazul nostru atunci când ne-am mutat în noua casă, ne-am dorit să fie totul flower-power. Ei bine nu, în lumea reală lucrurile nu sunt roz, iar unicornii nu îi poți atinge. După ce am achiziționat imobilul, prietenii noștri ne-au întrebat dacă am realizat un certificat energetic. Și eu și soțul ne uitam ca la mașini străine, nu știam ce este, nu știam prețul unui certificat energetic. Nu știam ce presupune așa că ne-am pus pe căutat și documentat, am descoperit că acest certificat ne era necesar. Practic acest certificat ne indica performanța energetică a imobilului.
Dacă soțul era sceptic la început și se gândea că vom arunca banii în vânt, după ce echipa sosită ne-a făcut demersurile și am primit rezultatele .... ghiciți cam pe unde ne aflam noi. Mda ei bine rezultatul nu a fost unul bun, așa că am primit ajutor din partea echipei. A urmat auditul energetic, la fel de necesar ca și certificatul energetic, apoi cu ajutorul echipei am reușit să ne punem la punct căminul. Oaza noastră de liniște a devenit căminul nostru, unde împărțim bune și rele, momente dragi și relaxante.
Pentru căminul nostru întotdeauna trebuie să alegem ce e mai bun, nu putem face rabat de la calitate. De aceea cei de la avizez.ro pun la dispoziție cele mai bune prețuri pentru noi clienții. Totul pentru a avea o casă flower-power cum îmi place mie să îmi alint căsuța, pentru a avea o performanță energetică cât mai bună.
Voi dragii mei cititori cum vă îngrijiți ca totul să fie bine în căsuța voastră?
P.S. Soacra mea îmi apreciază articolele de pe blog, așa că m-a rugat să o ajut și pe ea cu certificatul energetic pentru imobilul ei. O astfel de soacră să tot ai, căci bunăstarea familiei este pe primul loc.
Acest articol este scris pentru competiția SuperBlog ediția de toamnă 2019.
hmmm🤔 eu stau la casa si in 3 ani cu greu dabea am teusot sa ne. o amenajam vum trebuie si sa o izolam si extraizolam cu vata de sticla in pod si polistiren gros si cu densitate mare exterior, facem focul la soba, si deci aveam nevoie de izolatie buna
RăspundețiȘtergereDa, adevarat este important sa avem o performanta energetica buna!
RăspundețiȘtergereEste prima oară când aud despre certificatul energetic.o să mă interesez și eu.
RăspundețiȘtergereAcum nu mai poti vinde o locuinta daca nu ai si certificatul energetic la ea . Si nu este chiar asa ieftin , dar asta e , ne conformam legii .
RăspundețiȘtergereCertificatul energetic este necesar pentru a evalua performanța energetică a unei clădiri și a identifica soluții pentru reducerea consumului de energie și a costurilor aferente. Acest document este obligatoriu la vânzarea, închirierea sau construcția unei clădiri noi.
RăspundețiȘtergere